Parteneri

Asociația Group 4 Media Freedom and Democracy (G4MEDIA)

Partener P2: G4MEDIA

Responsabil P2: Cristi Pantazi

 


Asociația Group4 Media Freedom & Democracy este o organizație non-profit cu sediul în București. Asociația este fondată de Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, jurnaliști cu o experiență de peste 20 de ani în mass media, specializați în politică externă și internă, economie și justiție, precum și în presa de investigație. Asociația este deschisă către toți cei care rezonează cu obiectivele și valorile organizației.

 

Obiective
Apărarea și consolidarea unei prese independente, libere și care respectă standardele profesionale.

Afirmarea și apărarea libertății presei în fața oricăror forme de intimidare, cenzura și presiune.

Întărirea aplicării principiului supremației și domniei legii.

Susținerea unui sistem de justiție independent și profesionist.

Îmbunătățirea sistemului electoral.

Apărarea și promovarea principiilor bunei guvernări, a transparenței instituționale și decizionale și a accesului la informațiile de interes public

 

În martie 2018, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, doi dintre fondatorii asociației, au început de la zero site-ul independent g4media.ro. Site-ul se concentrează în principal pe povești exclusive, investigații și analize, dar acoperă și cele mai importante evenimente ale zilei. În câțiva ani foarte dificili pentru democrația din România, site-ul a promovat libertatea de exprimare, valorile europene, statul de drept și diversitatea de opinie.

 

 


Adresa web: www.g4media.ro