Evenimente

18.10.2021 – Comunicat de presă: Traficul de persoane, problemă critică pentru România.

COMUNICAT DE PRESĂ

Traficul de persoane, problemă critică pentru România. Conferință cu participare internațională în săptămâna europeană anti-trafic.

18 octombrie 2021


18 octombrie este Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane, un fenomen care face ravagii în România. Potrivit ultimului raport al Departamentului de Stat al SUA, România nu îndeplinește standardele minime de eliminare a traficului de persoane și este principalul rezervor din Europa pentru victimele traficului pentru exploatare sexuală și prin muncă.

Cu un sistem al asistenței sociale afectat grav de pandemia de coronavirus și de subfinanțare, România are dificultăți majore în combaterea fenomenului căruia Uniunea Europeană i-a dedicat o zi specială.

Conform tendințelor actuale identificate în Raportul publicat recent de Uniunea Europeană privitor la traficul de persoane, numărul copiilor români exploatați a crescut de 10 ori în ultimii 2 ani de raportare.

Potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA, România rămâne pentru al treilea an consecutiv pe lista de supraveghere la nivelul 2, în țara noastră fenomenul traficului de persoane fiind cel mai accentuat din Europa, comparabil doar cu situația din Irlanda sau Belarus. În categoria 3, cea mai problematică din raportul Departamentului de Stat, se află țări precum Rusia, China sau Cuba.

Pentru a aborda principalele provocări cu care România se confruntă în prevenirea și combaterea traficului de persoane sau protejarea supraviețuitorilor acestui fenomen, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) organizează în această săptămână ediția a VII-a a conferinței „Împreună împotriva traficului de persoane: Provocări ale României în lupta împotriva traficului de persoane”. Conferința este organizată în cadrul proiectului STOP-AT și va avea loc vineri, 22 octombrie 2021, în format online.

Eradicarea traficului de persoane, în contextul pandemic actual, este imposibilă fără o cooperare europeană puternică în materie penală, cu o abordare integrată și cuprinzătoare. Prevenirea traficului de minori rămâne, de departe, una dintre principalele provocări cu care România se confruntă astăzi.

La dezbatere vor participa magistrați și avocați, ofițeri de poliție, inspectori de muncă, psihologi, asistenți sociali, funcționari publici, medici, cercetători și profesori, reprezentanți ai ONG-urilor, precum și diplomați străini în România. Participanții la conferință sunt rugați să se pre-înregistreze, completând formularul online până pe 21 octombrie 2021 pentru a primi link de accesare a evenimentului și să solicite diplomă de participare dacă este necesar.

 

 

Comunicatul este publicat în cadrul proiectului STOP-AT (Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic), proiect derulat de Asociația Valoare Plus în parteneriat cu Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, G4Media, Asociația Cultural Socială Economică Christiana, Freedom House România și Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.